Cum să purtați pantalonii albi
23.6. 2021, Ina AvramiotiMultor bărbați nu le place să poarte pantaloni albi. Și chiar atunci când aceștea trec peste preselecția severă, de obicei nu sunt îmbrăcați pentru că nu se știe cum, când și unde. Eu însumi am avut aceeași problemă acum câțiva ani. Când vedeam pantaloni albi, îmi plăceau, dar în același timp îmi era puțin frică de ei. În plus, toată lumea din jurul meu îmi spunea că se vor murdări repede, că voi arăta prost în ei și așa mai departe.
Am găsit deja răspunsurile la toate aceste întrebări - probabil că vă vor surprinde. În primul rând, pantalonii albi sunt alegerea perfectă pentru vară, deoarece reflectă mult mai bine razele soarelui. În al doilea rând, îi puteți purta aproape oriunde - la o plimbare prin oraș, la serbări cu prietenii sau familia, la brunche, prânz, cină, întâlniri informale, în timpul liber sau în vacanță.
Chinos albi SuitSupply | Mokasine și curea Berwick | Cămașă verde cu guler button-down John & Paul | Ochelari de soare Ray-Ban | Ceas Timex Mk1
Arată minunat, spre exemplu, cu o jachetă bleumarin. În plus, această combinație vă permite să purtați pantalonii albi și la întâlniri de afaceri sau private, care prin natura lor nu necesită un costum (chiar și așa ar fi acceptabili, dacă îi asortați și cu o cravată). Se potrivesc bine cu cămășile de culori pastelate - alegerea culorii depinde de curajul dumneavoastră personal - dar și cu tricourile polo și tricourile clasice. Aici lista de combinații nu ia sfârșit - în ciuda părerii generale, sunt superbi chiar și iarna, de exemplu în combinație cu un palton sau o jachetă întunecată și cizme de iarnă mai înalte, arată mai mult decât bine. E mare păcat că mulți bărbați nu au curajul să-i încerce. Probabil deja bănuiți, că pantalonii albi sunt mult mai versatili, decât crede majoritatea dintre noi.
Referitor la faptul că ați putea arăta ridicol în ei - nici asta nu este adevărat. Cu câțiva ani în urmă, denimul alb era în vogă în rândurile întregii populații și nici atunci oamenii nu arătau prost, cel puțin cred eu. Pantalonii chinos din bumbac alb sunt doar un upgrade, o versiune mai atractivă, mai versatilă și mai contemporană. Faptul cât de excelent arată cu o jachetă sau o cămașă obișnuită, nu face decât să confirme că sunt foarte ușor de purtat. Uitați-vă la mine. Albul arată curat și sofisticat.
Probabil cel mai mare semn de întrebare și obstacolul care vă împiedică să faceți rost de o astfel de piesă în garderoba și să o purtați, este frica că se va murdări foarte repede. Și asta se rezolvă. Cel mai adesea se murdărește marginea de jos a pantalonilor. Soluția constă într-o lungime bine aleasă. În același timp, aveți mai multe opțiuni: fie să răsuflecați puțin pantalonii, fie să-i scurtați, astfel încât abia să atingă pantofii, sau un pic mai scurți.
Deoarece chinos albi sunt în mare parte îmbrăcăminte de vară, nu va deloc o problemă dacă vor fi puțin mai scurți. Gleznele expuse ajută la scăderea temperaturii corpului și, dimpotrivă, sporesc confortul de vară. Din păcate, mulți bărbați încă mai poartă pantaloni prea lungi și respectiv, îi murdăresc mult mai repede.
Apoi, de asemenea, aud deseori despre frica că persoana în cauză se va așeza pe ceva și va murdări pantalonii. După mine, oricare ar fi culoarea pantalonilor, trebuie să aveți grijă unde vă așezați. Nu contează ce culoare au - oricum se murdăresc. Deci, această frică este, de asemenea, nefondată.
Cu toate acestea, prefer să adaug câteva sfaturi despre cum să curățați pantalonii albi. Desigur, urmați instrucțiunile de pe etichetă, dacă există. Spălași-i pe dos, astfel încât să nu-și pieardă repede aspectul. Dacă au pete vizibile mai mari, tratați-le cu săpun de spălat înainte de a-i pune în mașina de spălat - după spălare vor fi din nou ca noi.
În ciuda acestor cunoștințe, părerea mea anterioară despre pantalonii albi a fost puțin prudentă și ne-a luat ceva timp, ca drumurile noastre să se întâlnească. Dar acum știu că nu există motive să ne îngrijorăm, dar ți că sunt foarte ușor de combinat; vor arăta perfect practic cu orice.
Mi-a venit ideea pentru această ținută, când cu ceva timp în urmă am participat la târgul Pitti Uomo. Cămășile de culori pastelate au avut atunci un succes destul de mare și această combinație arăta bine. De o vreme am această cămașă verde deschisă cu guler button-down și acum am găsit în cele din urmă o combinație superbă pentru ea. Atmosfera de vară este subliniată de ochelarii de soare Ray-Ban cu lentile roz polarizate. Îi port foarte des și cu plăcere, pentru că văd prin ei chiar și când e lumina mai slabă. În plus, lentilele roz fac cumva lumea mai veselă.
Privind aceste poze, cred că aș vrea să vă povestesc mai multe despre aceste mocasine grozave cu tălpi din piele. Dar ar fi prea mult pentru astăzi, așa că o vom lăsa pentru altă dată.
Autor: Denis Tureček
V-a plăcut articolul? Partajați-l!
Ina Avramioti
Autorul articolului