7 sfaturi cum să combinați pantalonii, șosetele și pantofii

6.5. 2022, Ina Avramioti
7 sfaturi cum să combinați pantalonii, șosetele și pantofii

Detaliile contează "mai presus de toate". Chiar și o ținută aparent perfectă poate fi distrusă de un singur detaliu necugetat: șosetele. Se pare că totul e simplu și nu trebuie să analizăm prea mult șosetele. E suficient ca în fiecare dimineața să scoatem din sertar o pereche albe sau negre. La urma urmei, sunt universale și se potrivesc aproape cu orice. Dar, în acest caz, adevărat e altul. Dacă ne ținem strict de tradiție, nici măcar șosetele viu colorate nu sunt alegerea ideală. Acestea sunt mai greu de asortat și uneori au un aspect caraghios. În articolul de astăzi, vă vom oferi sfaturi despre cum să vă asortați pantalonii, șosetele și pantofii, astfel încât să fiți siguri că ați ales combinația perfectă.

 

1.Asortați șosetele la culoarea pantalonilor 

Cel mai bun sfat pe care îl puteți reține din articolul de astăzi este că șosetele trebuie să se potrivească cu culoarea pantalonilor. Dacă nu aveți o astfel de pereche, este în regulă. Puteți alege șosete care au o nuanță mai închisă. Țineți cont întotdeauna de faptul că șosetele prelungesc vizual întreaga ținută și ar trebui să fie un fel de tranziție armonioasă între pantaloni și pantofi.

2. Nici un pic de piele goală


O altă greșeală des întânită este pielea care se vede. Prin urmare, ar trebui să alegeți întotdeauna șosete cu o lungime suficientă, astfel încât să nu se vadă deloc pielea. De fapt, întreaga ținută ar trebui să aibă un aspect unificat. Atunci când se vede o dungă de piele pe picioare această impresie este întreruptă.

3.Fără șosete niciun pas!


Dacă rămânem strict la recomandările clasice, pantofii nu trebuie purtați fără șosete. Cu o ușoară exagerare, am putea spune că acesta este unul dintre cele mai mari păcate ale vestimentației masculine. Excepția care confirmă regula este reprezentată de mocasini. Puteți purta acești pantofi fără șosete. Dar, în afară de acestea, nu există probabil nicio încălțăminte care să poată fi purtată pe piciorul gol. Dar în prezent, desigur, unii pantofii se poartă și fără șosete. Chiar și noi le purtăm uneori. Pentru această regulă, se aplică cel mai bine zicala lui Dalai Lama "Învață regulile pentru a le putea încălca în mod corect".

4. Și ornamentele pot fi asortate


Vă plac ornamentele îndrăznețe? Înțelegem că asortarea unei ținute distinctive poate fi o provocare. În principiu, cel mai bine este să respectați această recomandare: asortați culoarea șosetelor cu una dintre culorile pantalonilor. Dacă sunteți un fan al inovațiilor moderne, puteți opta pentru șosete din lână care sunt bicolore. Alegeți șosete a căror culori să se potrivească cu cele ale ornamentului pantalonilor.

5. Până la ultimul papion, cravată, batistă(adică detaliu)


Dacă vă place să vă gândiți la outfituri în mod complex, avem ceva și pentru dumneavoastră. Deoarece vă puteți asorta șosetele cu accesoriile precum sunt batista, cravata sau papionul. Astfel, veți oferi întregii ținute un aspect unificat și armonios.

6. Culoarea și materialul ciorapilor trebuie să corespundă cu garderoba dvs.


Șosetele merită același nivel de atenție ca și restul ținutei. De aceea, nu ar trebui să le cumpărați fără să vă gândiți. Este important să căutați în primul rând materiale de calitate și naturale. Există și o explicație pentru acest lucru. Sunt mult mai buni la eliminarea căldurii, iar picioarele respiră în ele în mod natural. De asemenea, nu este o idee rea să alegeți același material pentru pantaloni și șosete. Pantalonii din lână vor arăta mai bine cu șosete din lână decât cu cele din fibre sintetice.

7. Niciodată, nicicând, nicidecum nu purtați șosete albe cu un costum!


Purtați șosete albe doar la sport - acest principiu ar trebui să fie sculptat în cele zece porunci ale oricărei persoane cu un interes cât de mic pentru modă. Deși șosetele albe sunt o soluție rapidă și ușoară, ele ne lipsesc de posibilitatea de a ne gândi la ținuta noastră și de a o concepe în detaliu, după bunul nostru plac.

Și asta e tot pentru articolul de astăzi. Sperăm că recomandările noastre vă vor fi de folos, iar data viitoare când veți deschide sertarul cu șosete, amintiți-vă de noi sau, mai bine zis, de cele șapte recomandări atemporale. Ne luăm rămas bun și vă așteptăm cu nerăbdare la următorul articol.

V-a plăcut articolul? Partajați-l!

Ina Avramioti

Autorul articolului

Vă interesează mai multe? Aveți vreo întrebare?

Păcat, încă nu e nimic aici. Am aprecia un comentariu.